Instituție de învățământ acreditată de Ministerul Educației
imageGalerie
  • Tur virtual
  • Galerie foto
  • Activitati
Inapoi

Istoric

Motto :

"Eu sunt copilul.
Tu ții în mâinile tale destinul meu…
Dă-mi, te rog, acele bucurii care să mă îndrepte spre fericire!
Educa-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!"

— “Child’s Appeal”, Mamie Gene Cole




Pe 1 iunie 2013, de Ziua Copilului (pentru că, evident, nu putea fi o dată mai potrivită), s-a născut Grădinița cu program prelungit „Kity Bity” – un loc magic, creat special pentru micii exploratori ai cunoașterii. Cu un design unic pentru Constanța și o inimă mare, grădinița noastră nu este doar o clădire, ci un adevărat univers al curiozității, jocului și învățării.

Aici, fiecare copil își începe călătoria educațională, iar noi suntem ghizii săi de încredere. Cu multă grijă și răbdare, ne asumăm misiunea de a fi alături de cei mici și de părinții lor în acest prim pas important spre descoperirea lumii.

Tradiția noastră? Simplu: educație de calitate, grijă și un mediu în care copiii nu doar cresc, ci înfloresc. Iar vestea despre Kity Bity s-a răspândit repede – din vorbă în vorbă, din familie în familie. Așa se face că prietenii, rudele și chiar colegii de serviciu ai părinților noștri aleg să-și aducă micuții aici. Pentru că, odată ce intri în familia Kity Bity, știi că ai găsit locul potrivit.

Kity Bity – unde fiecare zi începe cu un zâmbet și se termină cu o nouă descoperire! 😊✨

Misiunea Noastră – Magia Primei Întâlniri cu Educația

La Grădinița „Kity Bity”, ne ghidăm după valori simple, dar esențiale::

  • ✅ Autonomie – Pentru că fiecare copil merită să-și descopere propriul drum.
  • ✅ Grijă – Pentru că educația fără căldură sufletească e ca o prăjitură fără zahăr.
  • ✅ Respect – Pentru că orice relație solidă începe de aici.
  • ✅ Calitate – Pentru că cei mici merită doar ce e mai bun.
  • ✅ Iubire – Pentru că e combustibilul care pune în mișcare totul.
  • ✅ Loialitate – Pentru că suntem alături de copii și părinți la fiecare pas.
  • ✅ Originalitate – Pentru că fiecare copil este unic și așa trebuie să fie și educația lui.

Educația de calitate nu înseamnă doar lecții și reguli. Înseamnă adaptare, evoluție și, uneori, chiar reinventare. Noi, la Kity Bity, știm că societatea se schimbă rapid, iar educația trebuie să țină pasul. De aceea, suntem mereu atenți la ce, cum și de ce facem lucrurile.

🌱 Cum ne atingem scopul?

  • Printr-o viziune clară și proiecte care transformă ideile în realitate.
  • Prin perfecționare continuă și deschidere către noi metode de predare.
  • Prin învățare colectivă bazată pe încredere, onestitate și performanță.

🎓 Ce ne propunem?
     

Să le oferim copiilor cel mai bun start în viață, într-un mediu incluziv, prietenos și adaptat vremurilor moderne. Pentru că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, indiferent de unde vine sau cine este.


🔹 Noi pregătim copilul pentru viață!

Știm că suntem prima întâlnire a copilului cu educația în afara familiei. De aceea, ne asumăm cu responsabilitate acest rol și avem grijă să fim acel început frumos care pune bazele unui viitor strălucit.

🔹 Noi pregătim copilul pentru școală!

Aici se clădește fundația. Prin joc, descoperire și ghidare atentă, le oferim copiilor un mediu stimulant, unde învățarea devine o aventură.

🔹 Noi ne atingem scopurile prin joc!

Spunea Lucian Blaga: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” Și noi credem la fel. Copiii învață cel mai bine jucându-se, iar noi știm exact cum să transformăm fiecare zi într-o experiență educativă valoroasă.
La Kity Bity, educația nu e o corvoadă, ci o poveste frumoasă pe care o scriem împreună, zi de zi. 📚💛

Resurse umane

Management

FONDATOR

Ciutureanu Elena Alina

Directori

Director educational
si
Profesor pentru educație timpurie

Gospodin Elena

Director operational si Psiholog

Steflea Flavia Maria

Personal didactic

Profesor pentru educație timpurie
si
Profesor limba engleza

Durbaca Claudia Elena

Profesor pentru educație timpurie

Bagia Madalina

Profesor
pentru educație timpurie

Zbenghea Alina

Profesor limba germana
si
Psiholog

Mahu Alina

Profesor dans

Trofim Mihaela

Profesor pictura

Burduta Elena Ina

Ingrijitori copii

Rafti Zoita

Dragomir Silvea

Druga Elena

Gavrila Lenuta

Personal auxiliar

Secretar si Contabil

Coman Camelia Bibica

Asistent medical

Purcareata Costiana

Curatenie

Nutu Nicoleta

Bucatar

Coman Vasile

Bucatar

Cosma Elena Daniela

Resurse

Resurse materiale

La Grădinița "Kity Bity" punem la dispoziție un mediu modern, sigur și stimulant, adaptat nevoilor copiilor de vârstă preșcolară.

✅ Săli de clasă

  • 4 săli spațioase, dotate cu mobilier adaptat copiilor.
  • Fiecare sală este organizată pe arii de stimulare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor:
    1. Biblioteca – locul unde se cultivă dragostea pentru cărți și limbaj.
    2. Jocul de rol – unde imaginația prinde viață prin scenarii inspirate din realitate sau povești.
    3. Arta – spațiu destinat desenului, picturii, modelajului și activităților practice.
    4. Construcții – zonă pentru dezvoltarea aptitudinilor motorii și a logicii spațiale.
    5. Știință – locul experimentelor, descoperirilor și curiozității.
    6. Jocuri de masă – dezvoltarea coordonării, logicii, perseverenței și spiritului de echipă.

✅ Spații specializate

  • Cabinet metodic – spațiu de documentare profesională, bibliotecă și birou administrativ.
  • Cabinet logopedie – activități de logopedie, consiliere pentru copii, educatori și părinți.
  • Cabinet psihologic - activități senzoriale si de dezvoltare personală pentru copii, consiliere pentru părinți si personalul unității
  • Cabinet limbi străine - predare limba germană si limba engleză folosind metoda de invațare a limbii materne.
  • Cabinet medical – triaj, medicație, campanii de sănătate.
  • Izolator – spațiu de izolare pentru copiii cu simptome de boală.

✅ Alte facilități

  • Sală de mese – fiecare grupă dispune de propriul spațiu de luat masa.
  • Bucătărie – dotată conform normelor DSP.
  • Grupuri sanitare - separate pentru copii și adulți, igienizate constant.
  • Loc de joaca exterior - spațiu generos cu echipamente de joacă autorizate, adaptate vârstei preșcolare.
  • Sală de sport – amenajată pentru activități fizice, dans.
  • Centrală termică proprie – asigură temperatura optimă și apa caldă permanent.

Resurse umane

Grădinița "Kity Bity" dispune de un personal bine instruit, dedicat educației copiilor:

CABINETUL PSIHOLOGIC este locul unde isi desfasoara activitatea profesorul psihopedagog. Aici se desfasoara activitati de logopedie, consiliere oferita copiilor, cadrelor didactice si parintilor.

CABINETUL MEDICAL asigura triajul, medicatia copiilor si actiuni pe teme de sanatate

IZOLATORUL : asigura izolarea si medicatia copiilor

SALA DE MESE care permite un circuit corespunzator al veselei si alimentelor. Fiecare sala de grupa este dotata cu spatiu de luat masa.

BUCATARIA echipata adecvat conform normelor DSP, respectand circuitul de intrare/iesire al alimentelor.

GRUPURI SANITARE pentru copii si separate pentru adulti,gresiate, faiantate, curate, aerisite.

BIROURI, MAGAZII, VESTIARE, OFICII pentru distribuirea hranei zilnice – sunt spatii ce asigura desfasurarea activitatii in cele mai bune conditii.

CURTE DE JOC foarte spatioasa, dotata cu aparate pentru jocurile copiilor, raspunde nevoii de joc si de miscare a acestora, permite desfasurarea activitatilor de orice tip in aer liber.

O SALA DE SPORT amenajata in imediata vecinatate a curii de joc, echipata corespunzator pentru activitatile sportive pe timp nefavorabil, a cursurilor de dans.

CENTALA TERMICA proprie ofera posibilitatea asigurarii unei temperature optime si a apei calde permanente.

Resurse umane

Gradinita “Kty Bity” din Constanta va pune la dispozitie un personal bine instruit dintre care:
  • administrator
  • director societate
  • contabil
  • directori gradinita
  • psiholog
  • educatoare
  • ingrijitoare
  • medic
  • asistenta
  • profesor de limba engleza
  • profesor instructor de dans
  • profesor de predare a picturii
  • profesor de predare limba germana
  • bucatar + ajutor de bucatar
  • femeie de serviciu

Toate cadrele didactice au o foarte buna pregatire metodica si de specialitate. Pentru fiecare grupa de copii lucreaza o educatoare si o ingrijitoare.Fiecare profesor de specialitate are studii specifice domeniului respectiv.

Personalul nedidactic are, in majoritate, studii liceale si o bogata experienta cu copiii. Derulam anual cursuri de formare prin care ne-am propus facilitarea accesului cadrelor nedidactice la cunostinte de: igiena, tehnici de comunicare si relationare, psihologie a copilului prescolar etc.

Toti angajatii sunt preocupati de cresterea prestigiului unitatii,sunt foarte deschisi spre colaborarea cu familia, scoala, comunitatea locala.

Planul anual de scolarizare este de 60/100 de copii. Scolarizam copii din intreg orasul si localitatile limitrofe.

Familia copiilor prezinta un interes deosebit pentru gradinita; ei sunt parteneri activi, sunt o resursa umana semnificativa care acorda un deosebit sprijin educativ, material si financiar, aspecte care contribuie la realizarea obiectivelor gradinitei.

Atmosfera gradinitei este una stimulativa, gradinita fiind apreciata si din acest punct de vedere.

STRUCTURA ANULUI SCOLAR


Gradinita KITY BITY se obliga in fiecare an scolar sa respecte structura impusa conform Ordinului Ministrului Educatiei Nationale

Gradinita Kity Bity este inchisa doar in perioadele :

  • Vacanta de Craciun - 2 saptamani
  • Vacanta de Paste - 1 saptamana
  • Vacanta de Vara 1 - 31 august
  • Zilele libere legale

Curiculum de baza

Gradinita noastra este o institutie de invatamant cu obiective, continuturi si metode specifice.

Aici copilul dumneavoastra invata si cunoaste lumea prin activitati propuse de Curriculumul pentru invatamantul prescolar.

Ne intelegem misiunea de a respecta principiile fundamentale pentru atingerea standardelor de calitate si o indeplinim cu devotement si profesionalism.

Standardele de calitate ale programului educational din serviciile de educatie timpurie a copilului cu varsta cuprinsa intre nastere si 6 ani sunt elaborate in conformitate cu finalitatile educatiei timpurii, asa cum sunt enuntate in Curriculum pentru educatie timpurie (0-6 ani) aprobat prin O.M. 4.694 din 02.08.2019.

Finalitati ale educatiei timpurii:
  • Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului, in functie de ritmul propriu si de trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia.
  • Dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii, cu adulti si cu mediul pentru a dobandi cunostinte, deprinderi, aptitudini si conduite noi. Incurajarea explorarilor, exercitiilor, incercarilor si experimentarilor ca experiente autonome de invatare.
  • Dezvoltarea de catre fiecare copil a propriei identitati, a autonomiei si dezvoltarea unei imagini de sine pozitiva.
  • Sprijinirea copilului in achizitionarea de cunostine, deprinderi si aptitudini necesare acestuia la intrarea in scoala si pe tot parcursul vietii.
Misiunea institutiilor de educatie care deservesc copiii de la nastere la 6 ani se reflecta in principiile fundamentale enuntate, incorporate in standardele de calitate ale programelor de educatie timpurie:
  • Abordarea dezvoltarii copilului cuprinzand dezvoltarea fizica si a sanatatii, dezvoltarea limbajului si comunicarii, dezvoltarea cognitiva si dezvoltarea socio-emotionala.
  • Educatia centrata pe copil si pe dezvoltarea globala in contextul interactiunii sale cu mediul.
  • Respectarea particularităților de vârsta ale copiilor și adaptarea actului educațional la acestea.
  • Incluziunea sociala.
  • Centrarea pe nevoile familiilor in scopul crearii unui parteneriat strans cu acestea, incluzand participarea parintilor in organizarea si desfasurarea activitatilor.
  • Valorificarea principiilor invatarii autentice, semnificative.
  • Respectarea standardelor internationale privind educatia timpurie.
  • Respectarea coerentei si continuitatii curriculumului pentru educatia timpurie pentru copii cu varsta cuprinsa intre nastere si 6 ani.
  • Respectarea coerentei si continuitatii cu obiectivele din curriculumul pentru invatamantul primar.

Curiculum la decizia gradinitei

La Kity Bity încurajăm dezvoltarea completă a copiilor printr-o gamă variată de activități opționale, care le stimulează curiozitatea, creativitatea și abilitățile sociale. Aceste opționale sunt gândite pentru a răspunde nevoilor și intereselor fiecărui copil, ajutându-l să învețe prin joc și explorare.

Opționalele disponibile includ:

- Board games club (club cu jocuri de societate/bilunar/ grupa mare) - pionii se transforma în cavaleri și zarurile ne arata calea către castelul prințesei, copiii invata aici că distractia este mai importanta decât victoria.

- Clubul de lectura (zilnic/ grupa mare)- Cuvintele sunt transformate în călătorii care ii ajuta pe cei mici sa viseze, sa afle, sa cunoasca și sa iubeasca mii de lumi.

- Atelier de joc si explorare senzoriala (saptamanal/toate grupele) - exploram, simțim, trăim senzații noi care ne ajuta sa descoperim intr-un mod interesant lumea inconjuratoare.

- Micul Pictor (bilunar/toate grupele-sau grupa mijlocie si grupa mare) - Utilizand diferite tehnici de pictura, pensoanele, acuarele,  imaginația și curajul transforma petele de culoare în arici, extraterestri sau baloane cu aer cald.

- Micul ecologist (lunar/toate grupele) – Din cutii de lapte sau tuburi de carton cream moristi si casute pentru pasari, nimic nu se arunca, totul se transforma.

- Micul bucatar (lunar/toate grupele) – Amestecam, adaugam, gustam, ne murdarim si realizam chifle cu maia, bomboane sanatoase, pizza, sandvisuri zambarete, fructe trase in ciocolata si alte bunatati pe care le impartim cu frati, surori sau parinti.

- Clubul bunelor maniere (lunar/toate grupele) – “Multumesc”, “Te rog”, “Da-mi voie, te rog”, “Va rog sa ma scuzati”, “Am nevoie sa ma ajuti”, “Buna dimineata”, “ La revedere” si alte astfel de cuvinte intra firesc in vocabularul copiilor, devin rutine si invata sa le aplice in viata cotidiana.

- Micul explorator (lunar/toate grupele) – Combinam ingrediente si substante, amestecam, experimentam texturi noi si reactii chimice, cercetam, si aflam ce se intampla daca… Totul se intampla intr-un mediu sigur, controlat si organizat, cu utilizarea unor materiale si substante nontoxice si sub atenta supraveghere a cadrelor didactice si a doamnelor ingrijitoare.

- Competitii sportive (saptamanal/toate grupele) – Motricitatea, atentia si, ambitia combinate cu distractia, surpriza si cu factorul de noutate reprezinta reteta ideala pentru a crea nenumarate trasee aplicative care sa ii ajute pe cei mici sa se dezvolte armonios din punct de vedere fizic.

- Dans modern (saptamanal/toate grupele) – Corpul nostru poate face lucruri uimitoare, poate sa se miste cum nici nu gandim, iar muzica este elementul care creeaza senzatii, stari de bine si fericire, imbinandu-le armonios si sub indrumarea unui profesor implicat si experimentat, copiii ajung sa iubeasca sa danseze pe ritmuri latino, dance, street dance sau contemporane.

- Atelier de dezvoltare personala si socio-emotionala (saptamanal/toate grupele) – Furia, tristetea, fericirea sunt trairi perfect firesti pe care aici cei mici invata cum sa le identifice si cum sa le gestioneze, dobandind astfel competente cognitive, emotionale si sociale care ii vor influenta si sprijini in transformarea lor din copii in adolescenti si mai apoi in adulti.

Clubul de limbi straine ( zilnic/saptamanal/toate grupele)

“I love English!”( zilnic/toate grupele) - Utilizand metoda CLIL ( Content and Language Integrated Learning) copiii isi imbogatesc vocabularul activ cu cuvinte din limba engleza in paralel cu temele saptamanale din cadrul planificarii calendaristice, notiuni pe care mai apoi invata sa le utilizeze cu usurinta in viata cotidiana.

“English is fun!”(saptamanal/toate grupele) – Prin intermediul cantecelor, al povestilor si al jocurilor didactice, copiii se familiarizeaza cu cultura si cu pronuntia specifica acestei limbi, imbunatatindu-si astfel abilitatile de comunicare in limba engleza.

Limba germana (saptamanal/toate grupele) – Invatarea limbii germane in paralel cu limba engleza nu este una intamplatoare. Situandu-se printre cele mai vorbite si invatate limbi din lume, engleza si germana, ambele limbi germanice, folosesc acelasi alfabet, foarte multe cuvinte suna similar existand astfel nenumarate tipare fonetice care duc la facilitarea invatarii lor simultan.

Oferta extracurriculara

In scopul diversificarii experientei de viata a copiilor, imbunatatirii si completarii curricularului local, utilizarii in mod placut si util a timpului in afara activitatilor la grupa, propunem si desfasuram o gama diversificata de activitati extracurriculare.

Acestea inlesnesc implicarea copiilor si a parintilor; reprezinta o contributie pozitiva la dezvoltarea personala a copilului si au un pronuntat caracter formativ-informativ.

Activitatile se desfasoara dupa un program propriu, asigurand colaborare cu toti factorii educationali, cu comunitate locala, contribuind din plin la dezvoltarea personalitatii.
Iata cateva exemple de activitati incluse in taxa:
  • Participarea la concursuri locale, judetene, nationale si internationale;
  • Serbari si petreceri organizate cu diferite ocazii : Craciun, 8 Martie, sfarsit de an scolar;
  • Participarea la festivitati sau evenimente care au loc in comunitatea locala;
  • Sarbatorirea Zilei Copilului;
  • Expozitii cu lucrari ale copiilor;
  • Organizarea de Evenimente caritabile;
  • Festivitati de premiere a copiilor;
  • Organizarea deplasărilor pentru “Scoala altfel” si “Saptamana verde”.
Cateva exemple care nu sunt incluse in taxa:
  • Vizite, plimbari, excursii;
  • Spectacole de teatru, magie desfasurate in incinta gradinitei;
  • Sarbatorirea zilelor de nastere ale copiilor (tortul fiind asigurat de gradinita);

Alimentatie sanatoasa

La grădinița KityBity, ne preocupăm de sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, motiv pentru care punem un accent deosebit pe alimentația echilibrată și naturală. Având o bucătărie proprie și doi bucătari dedicați, pregătim zilnic meniuri proaspete, variate și adaptate nevoilor nutriționale ale celor mici.

Meniul nostru este atent gândit pentru a oferi o combinație optimă de proteine, carbohidrați și grăsimi sănătoase. Folosim ingrediente de calitate, fără aditivi sau conservanți, iar legumele și fructele proaspete sunt nelipsite din fiecare masă. Copiii primesc zilnic preparate gătite în condiții de igienă stricte, cu rețete care respectă principiile unei alimentații sănătoase.

Micul dejun include cereale integrale, lactate și fructe, oferind energia necesară pentru o zi plină de activități. Prânzul este echilibrat și variat, având atât supe sau ciorbe, cât și feluri principale cu carne slabă sau preparate vegetariene. Gustările dintre mese sunt compuse din fructe, biscuiți sau prajituri de casă, evitând astfel produsele procesate.

Ne dorim ca fiecare copil să deprindă obiceiuri alimentare sănătoase încă din primii ani de viață. De aceea, implicăm micuții în activități educative despre nutriție și îi încurajăm să descopere gustul autentic al alimentelor naturale.

Prin grija și pasiunea celor doi bucătari ai grădiniței KityBity, fiecare masă devine o experiență plăcută și hrănitoare, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la o copilărie sănătoasă!

Variante de meniuri

  • Tarife

    Taxă program 1
    18 EUR/Zi taxa scolarizare
    5 EUR/Zi taxa de masa

    Orar: 07:30 - 13:00

    Alege Plan
    Taxă program 2
    23 EUR/Zi taxa scolarizare
    5 EUR/Zi taxa de masa

    Orar: 07:30 - 17:00

    Alege Plan

    Toate programele includ:

    - rechizite, caiete speciale, cursurile optionale, o parte din extracuriculare, materiale didactice si alte resurse educationale, alimentatia si materialele de unica folosinta utilizate pentru masa si igiena copilului.
    Taxă
    Taxă de inscriere 100 EUR
    Taxă reinscriere 50 EUR

    * se achita taxa de inscriere/reinscriere o data pe an

    Galerie foto

    Zona predare copii

    Grupa piticilor

    • Grupa nemo

    Grupa albinutelor

  • Grupa bambi

  • Cabinet limbi straine

  • Atelier senzorial si dezvoltare personala

  • Sala de sport

  • Loc de joaca

  • Activitati

    Adresa/Contact

    KityBity
    B-dul I.C. Brătianu nr. 146

    Tel: +40 733 375 728
    eMail:office@kitybity.ro

    Program de functionare 7:30 - 17:00

    Documente utile

    Formular de informare GDPR

    Document de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

    Organigrama 2024-2025

    Structura echipei pentru anul 2024-2025, roluri și responsabilități.

    Regulament cadru de organizare și funcționare 2025

    Norme esențiale pentru organizare și funcționare în 2025.

    Aviz DSP

    Document oficial conform reglementărilor Direcției de Sănătate Publică.

    Aviz DSV

    Aprobare sanitar-veterinară conform normelor în vigoare.

    Aviz ISU

    Autorizație de securitate la incendiu, conform normelor ISU.

    Ordin de acreditare

    Document oficial ce atestă recunoașterea și acreditarea instituției.

    Inscriere

    DOCUMENTE NECESARE LA INSCRIERE

    - Certificat de nastere (copie)

    - Copie dupa actele de identitate ale parintilor sau tutorelui

    - Adeverinta de la medicul de familie "apt pentru colectivitate"

    - Aviz epidemiologic (inclusiv dovada vaccinarii)

    - Contract incheiat cu gradinita

    - Formular de inscriere completat

    SESIUNE INSCRIERE

    Calendarul de inscrieri corespunde celui stabilit de Ministerul Educatiei pentru unitatile scolare acreditate de stat si private

    Formular de inscriere
    0
    Personal calificat
    Profesioniști dedicați
    0
    Experiență
    Ani de activitate
    0
    Copii înscriși
    Educație de calitate
    0
    Colaborări interne și internaționale
    Parteneriate solide